Adrian Munteanu


Născut cu îndârjiri de Leu şi suflet de Fecioară într-o zi de august, lângă curtea bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului şi, inspirând aerul vetust al strâmtelor uliţe pe care va fi călcat şi diaconul Coresi, Adrian Munteanu a ajuns să urmeze literele, deşi a dorit – inţial – să fie actor, apoi muzician.
N-a făcut nimic toată viaţa. Până spre 50 de ani, când a dat în mintea copiilor scriind trei cărţi de basme în versuri, 365 de „născoceli” pe care – amintindu-şi de talente nefructificate – le-a citit singur la Radio Târgu Mureş timp de un an întreg. Apoi şi-a alcătuit din aceste texte un spectacol, i-a făcut regia, scenografia şi ilustraţia muzicală, l-a înghesuit într-o valiză şi a zburat dincolo de ocean, jucându-l de unul singur timp de 2 luni în faţa puilor de români din cele mai importante comunităţi canadiene.
Când să-i fi venit ideea că se pot aduna toate pasiunile sale actoriceşti, muzicale şi poetice într-un singur text numit sonet, nu se ştie. Cert este că a avut nesăbuinţa să scrie pe cel dintâi volum al său SONETE 1, în 2005, aşa că a fost nevoit să-l scoată şi pe următorul, SONETE 2. Apoi au apărut şi PAINGUL ORB(Sonete 3) şi Ferestre în cetate ( Sonete 4), toate la editura Arania, pe care din 2008 a preluat-o. Are în pregătire volumul 5, “FEMEIE !!!” la editura Minerva. Între timp a devenit membru al Uniunii Scriitorilor.
De acum nu mai are scăpare. O va ţine tot aşa, cu câte un volum de sonete în fiecare an, până când se va sătura lumea de el.