seara cu ochi de scoică - Katya Kelaro Adăugat în 08 iunie 2009, la 00:33 | 108 afișări / 107 vizitatori

au fost momente când viaţa mea a fost o albie secată
mai respiram ici colo într-un ochi de apă. el a aşteptat
lângă mine să vină ploaia. carnea mea desfăcută n-a dat-o corbilor
mi-a despletit încheietura morţii pân-am scuipat merele otrăvite.
a fost bufon a fost şi împărat. m-a urmat prin toate azilele
reînvăţându-mă să merg./ de fapt, povestea e mult mai simplă
începuse cu mult înainte ca eu să apar, de parcă un regizor
mă distribuia numai în roluri episodice, de femeie rea
care trebuie să plece precum o mireasă pentru a nu se întâlni cu o alta
viaţa a devenit un pocal cu apă izvorând în deşert
şi-ncet, mi-au secat punţile, sângele, ochiul.
inima căpătase-o spuzitură în colţul gurii şi avea vineţiu în glas
purtam cearcăne la întâlnirea cu mine
doar lângă tine, păream un cufăr cu jucării vechi pe care-l deschizi
fără să-ţi pese de colb./ cactuşii s-au grupat într-o divizie de kamikazde
îngropaţi în nisip, santinele nevăzute ne urmăresc din submarine vegetale
cândva, un mare soldat de plumb a tăiat copacii şi i-a-mbrăcat în haine
încât infanteriile lui păreau nenumărate.
războaiele au trecut pe o altă tablă de şah,
valurile de pământ s-au preschimbat în fum, în grăunţe de ceară
undeva peste ani peste alte mări şi ţări spun poveştile bunicii
oasele lor s-au topit până au devenit sticlă

bărbaţii îşi poartă luptele urlând precum gorilele-n focul amiezii
femeile strâng învinşii căutând să le vindece rănile
coloana mea e un rug de cioburi sparte, o funie
înnodată foarte aproape de cer

---

Distribuie pe facebook